BREAKING NEWS | Vasile Avram, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

BREAKING NEWS | Vasile Avram, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis azi ca Vasile Avram să fie condamnat la 3 ani de închisoare în Dosarul Mită în Elicopter. Una dintre judecătoare, Simona Cristina Neniță, a avut opinie separată, dorind achitarea fostului șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Iată pasajul de final al hotărârii ce a fost publicată pe siteul www.scj.ro: „Cu opinia separată a doamnei judecător Simona Cristina Neniță, numai în ceea ce-i privește pe inculpații Avram Vasile și Penciu Adrian în sensul achitării acestora”.

  • Dacă Avram ar fi fost achitat, FRF, care a fost obligată de o decizie a instanței să-l repună în funcția de șef al CCA  și să-i dea 200.000 de euro salarii restante, ar fi trebuit să-i ofere din nou bucureșteanului fotoliul de șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Vestea va cădea ca o lovitură în moalele capului pentru unul dintre băieții șefului AMFB. Valentin Avram a arbitat la linie meciul din etapa a 25-a, Botoșani-Concordia, scor 3-0, terminat în urmă cu puține minute.

Confrom procurorilor, în timp ce era observaor de joc la meciul dintre ASA Tg. Mureș și U Cluj, Avram ar fi primit de la Sorin Țerbea, între timp decedat, 19.000 de euro pentru a delega arbitri agreați de ardeleni. În plus Avram ar fi beneficiat si de transport cu elicopterul pe ruta Bucuresti Târgu Mureș și retur.

După două luni de stat în arest, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis eliberarea fostului șef al CCA, dar cu anumite restricții. Avram și Țerbea au stat 58 de zile în arest, între 25 septembrie 2011 și 21 noiembrie 2011.

2 foști șefi ai CCA au fost condamnați la închisoare: Gheorghe Constantin și Vasile Avram

După aproape două luni de arest, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis eliberarea fostului șef al CCA cu precizarea că acesta are anumite restricții: interdicția de a părăsi Bucureștiul, obligația de a se prezenta periodic la Poliție și de a nu discuta cu cei implicați în dosar.

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/sport/avram-locul-patru-zile–inchisoare-1_50ad71707c42d5a663953f88/index.html

DECIZIA

Cod penal, condamnă pe inculpatul Avram Vasile la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a- II-a, b, c Cod penal anterior, pentru infracțiunea de luare de mită. În baza art. 20 Cod penal anterior raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 și art. 5 Cod penal, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracțiuni de corupție, prin schimbarea încadrării juridice din infrac?iunea prev.de art. 290 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 1 Cod penal anterior contopește pedepsele aplicate, de 3 ani închisoare și de 6 luni închisoare și dispune ca inculpatul Avram Vasile să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II-a, b, c Cod penal anterior. În baza art.71 alin.2 Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei închisorii, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a, b, c Cod penal anterior, ca pedeapsă accesorie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Avram Vasile reținerea și arestarea preventivă de la 24.09.2011 la 21.11.2011. II.

CINE E VASILE AVRAM

  • Fostul președinte al CCA este căsătorit și are doi băieți, Marius și Valentin, care activează, de asemenea, ca arbitri.
  • În domeniul arbitrajului, Vasile Avram deține atestat FIFA și UEFA de instructor și admninistrator național de arbitri. De asemenea, Vasile Avram este observator UEFA.

Absolvent al Facultății de Drept a Universității București, Avram are și master în administrație publică la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București. El ocupă de 14 ani funcția de președinte al Asociației Municipale de Fotbal București și pentru o vreme a fost secretar general la clubul Astra și director general la Rapid București. Ca președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a semnat convenția UEFA pentru arbitraj, în aceeași perioadă ocupând și funcția de vicepreședinte al Federației Române de Fotbal.

Vasile Avram a activat și în administrația publică centrală din postura de consilier de ministru în Ministerul Turismului și Ministerul Tineretului și Sportului și a deținut funcții de director, director general și secretar de stat în Ministerul Privatizării, Ministerul Comerțului Exterior și Agenția Română de Dezvoltare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×